unsr-conducere-vlad-dediu

Vlad - Valentin DEDIU

Președinte UNSR

Pot spune ca UNSR este unul din cele mai importante lucruri pentru mine, având în vedere că sunt și liderul federației, mintea si sufletul meu se îndreaptă mereu spre binele dezvoltării acesteia. Federația are menirea să aducă împreună toate asociațiile și ligile studențești din țară și fiindcă am rezonat cu misiunea ei, m-am implicat mai mult și de la Director de Departament, am ajuns Președinte al federației.

Datorită faptului că sunt cel mai tânăr președinte și reprezint cea mai puternica federație m-a transformat în omul care sunt astăzi. Nu cred că aș fi fost persoana care sunt acum daca nu era UNSR. UNSR înseamnă cu adevărat uniune și viitor. Viitorul României.