Analizând lucrurile, observăm că oamenii își ghidează existența, starea de spirit pe baza unei axe, la capetele căreia se găsesc două valori diametral opuse: optimismul și pesimismul. De cele mai multe ori, aceste valori sunt determinate genetic și țin de experiențele din copilărie și de asocierile care se creează între anumite stări, însă acestea se pot modela pe parcursul vieții.
Atât optimismul, cât și pesimismul prezintă doua dimensiuni: emoțională și rațională.
Este recunoscut faptul că despre oricare dintre ele ar fi vorba, partea emoțională nu este o alegere bună, deoarece aceștia cad în extreme, fie văzând lucrurile roz, fără nicio problemă, fie găsind problema în orice, stresați, cu teama de lume și de exterior.
Când vine vorba despre cei raționali, optimiștii au încredere, sunt creativi și găsesc mereu soluții, iar pe plan social, sunt cei care acordă sprijin și încredere tuturor. Nici pesimiști raționali nu sunt de neglijat, pentru că, atâta timp cât nu exagerează, abilitatea de a găsi probleme, o pot folosi în scop util.
Totuși, de ce e mai bine să fii optimist:
1. Optimiștii simt că se află în control, iar atâta timp cât crezi că lucrurile or să meargă bine, vei și găsi o metodă pentru a face asta să se întâmple;
2. Privesc spre viitor;
3. Au încredere în ei;
4.Văd posibilități în locul problemelor;
Tot de optimism se leagă și efectul Placebo, care evidențiază influența la nivelul mentalului pe care o are gândirea pozitivă . Placebo e despre credința că organismul tău se va vindeca, chiar dacă nu primește o substanță medicamentoasă puternică. Aceasta influențează sistemul nervos, imunitar, dar și comportamentul, aducând beneficii individului.
Depinde de fiecare dacă alege să devină optimist (pentru asta, trebuie să scape de energia negativă, să profite de șanse, să-și accepte greșelile și să aibă încredere în forțele proprii) sau pesimist, dar cel mai important e să a îți găsești echilibrul. Poți fi câte puțin din fiecare, cât timp ești cea mai buna versiune a ta!
Dar oare există într-adevăr o relaţie între corp şi minte? „Gândesc, deci exist”, afirmă René Descartes în partea a IV-a din „Discurs asupra Metodei”. Această teză este greu de combătut, deoarece noi ca şi fiinţe umane, cu ajutorul experienţelor senzoriale, de exemplu: auzul, mirosul, văzul, tactul, asimilăm cunoştinţe din lumea exterioară şi totodată luăm decizii în legătură cu aceasta cu ajutorul raţiunii, cumpătului, dorinţei, de aici rezultând procesul gândirii, iar odată ce ne conştientizăm locul în univers, în natură, în societate, în momentul în care ne punem întrebări, luăm decizii sau pur şi simplu, acţionăm conştient, nu avem cum să ne mai îndoim dacă existăm.
Mintea ce este, de fapt? Cred că ne-am întrebat cu toţii unde se află aceasta.
Există diverse concepţii acceptate ca răspuns al întrebării noastre, însă noi vă prezentăm două:
1. Concepţia dualistă, care se referă la construcţia noastră din două parţi diferite: corpul fizic şi sufletul, sufletul reprezentând mintea.
Adepţii acestui concept, dualiştii, consideră că mintea omenească este un lucru de natură spirituală. Ei afirmă că mintea şi corpul interacţionează cumva.
2. Concepţia fizicalistă suţinând că nu există nimic altceva decât lumea fizică , mintea nefiind altceva decât un rezultat al proceselor fizice ale creierului.
Pentru a înţelege această concepţie, să facem un joc de imaginţie: eşti pe o plajă şi dintr-o dată calci pe un rac, care te înţeapă. Unde simţi durerea? Ai spune că în picior, deoarece acolo s-a petrecut acţiunea, dar de fapt ea este dată de stimulii din picior, care la întâlnirea cu veninul trimit impulsuri electrice de-a lungul nervilor către creierul nostru, acolo petrecându-se alte schimbări fizice, care au ca rezultat o senzaţie numită durere. Ca urmare a acestui simplu exemplu, pentru fizicalişti mintea umană nu este altceva decât rezultatul schimbărilor şi proceselor petrecute în creier, deci doar un proces mental fizic existent.
Noi oamenii, am evoluat în ultimele secole mai mult decât am evoluat în zeci de mii de ani ai umanităţii. Ştiinţa avansează din ce în ce mai repede, filosofia încearcă să dea răspunsuri unde aceasta nu poate, iar totul urmează cursul natural şi ireversibil al timpului. Nu ştim cert ce s-a întâmplat, cum am ajuns aici, cum au ajuns oamenii să dobândească o gândire raţională şi inventivă şi probabil aceste răspunsuri nu vor fi găsite prea curând. Ceea ce putem cunoaşte cu adevărat, în afara lumii externe a cărei cunoaştere este limitată și poate fi pusă la îndoială de simţuri, mintea noastră este singurul loc care este în întregime al nostru şi suntem liberi să ne creeăm propriul univers în aceasta. Albert Einstein: „Imaginaţia este mult mai importantă decât cunoaşterea.”
Articol realizat de: Aiordăchioaie Maria și Gheorghișan Bianca
#bucuriainvingepandemia
