Generația independentă financiar

A fi independent financiar poate reprezenta o dificultate, cât și o provocare pentru un student. Necesitatea găsirii unui job care să îmbine formarea universitară, aspirațiile și pasiunile proprii constituie o prioritate.

Totuși, realitatea este alta.

Calificările academice sunt importante și la fel este și educația financiară. Sunt amândouă importante, dar școala uită de una dintre ele. -Robert Kiyosachi

Studenții nu vor doar un job, ei vor un job bine plătit.

Studenții vor BANI!

Această frază poate fi privită brut, chiar scandalos când e spusă cu voce tare, dar procentul de 21% plasează România pe primul loc în rândul codașilor în Uniunea Europeană privid nivelul de educație financiară, fapt suficient de grăitor. Am fost învățați să muncim pentru bani, să cumpărăm și să dorim doar ce ne putem permite. Cu siguranță te-ai întrebat cum e să fii bogat, ce ți-ai putea dori mai mult de atât?

Răspunsul nu este tăinuit, ci drept în față: cei bogați cumpără cu banii lor TIMP. Un timp pe care să-l folosească în dezvoltarea lor și care este mult mai important. De ce ar trebui și tu să faci asta?

Creierul interacționează zilnic cu informațiile și ne atrage atenția asupra lucrurilor pe care le știm. Ce se întâmplă cu informația pe care ar trebui să o știm și nu o înregistrăm? Aici este vorba despre OPORTUNITATE.

Ca student ai o șansă să ajungi acolo unde puțini ajung, dar pentru asta e nevoie de RĂBDARE și DISCIPLINĂ. De aceea, îți oferim planul pe care ar trebui să îl urmezi dacă vrei să depășești “haosul financiar” pentru a ajunge la “independența financiară”:

  1. Crește-ți nivelul de inteligență financiară: începe prin a te documenta despre circuitul banilor, administrarea veniturilor, prioritizarea și planificarea cheltuielilor;
  • Adaugă veniturilor active, surse de venit pasiv: asta înseamnă să îți folosești abilitățile pentru a-ți genera constant un venit prin: tranzacții la bursă, dividente sau activități online (majoritatea au o singură sursă de venit);
  • Folosește regula 50/30/20: 50%-cheltuieli esențiale(mâncare, transaport), 30%-cheltuieli dorințe(stil de viață, vacanțe), 20%-priorități financiare(fond de urgență, cont de economii).

Educația financiară ne învață să nu rămânem blocați într-o capcană a sărăciei. Independența finaciară se realiză atunci când poți să trăiești mult timp din banii produși de banii tăi.

România este o țară de 3 ori mai săracă decât media europeană, iar 4 din 5 români nu au cunoștințele necesare pentru a duce o viață echilibrată din punct de vedere financiar.

Nu sugerăm să renunți la job pentru a te apuca de tranzacții și investiții în imobiliare sau la bursă, ci să CONȘTIENTIZEZI că o altă perspectivă și obiceiuri sănătoase îți pot îmbunătăți considerabil calitatea vieții.

Strategiile pe care oamenii de succes le aplică zilnic în vederea obținerii a ceea ce își doresc te vor inspira cu siguranță în parcusul tău:

  • Înconjoară-te mereu de persoane care merg în aceeași direcție ca și tine!
  • Găsește 3 lucruri bune în fiecare eșec!
  • Pune-ți ideile în aplicare înainte ca altcineva să o facă!
  • Direcționează-ți energia echilibrat și concentrează-te pe rezultat!

Efectele credințelor limitative care te-au înconjurat atâta vreme se resimt în neajunsurile și frustarea pe care o simți când vine vorba de situația financiară. Cea mai mare investiție pe care trebuie să o faci permanent este în educația ta! Cititul din domenii diverse, curiozitatea pentru economia țării în care trăiești, participarea la cursuri și programe educaționale de formare îți vor da impulsul necesar pentru a realiza că nu contează câți bani deții, ci ce faci cu ei; banii sunt doar un instrument financiar care muncește pentru tine, nu invers.

Informându-te corect despre posibilitățile pe care le ai, ai puterea să începi călătoria spre prosperitate financiară. Identificând ce soluții de investiții ți se potrivesc, analizând riscul pe care poți să-l pui în joc, ai făcut un pas spre ceea ce-ți dorești: INDEPENDENȚA FINANCIARĂ.

Dacă vrei să înțelegi mai bine cum funcționează acest domeniu îți propunem trei recomandări de cărți cu care poți începe:

  • Cel mai bogat om din Babilon-GEORGE S. CLASON
  • Tată bogat, tată sărac- ROBERT T. KIYOSAKI
  • Gândește și vei fi bogat- NAPOLEON HILL

Uitându-ne în urmă pare că banii au fost dintotdeaun problema, dar adevărul e că aceștia au fost dintotdeauna soluția.

Ai primit un motiv să începi…acum trebuie să îți găsești motivul ca să continui.

Autori

+ posts

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *