Internetul a deschis poarta către o lume nouă, oferind tinerilor posibilitatea de a se exprima fără bariere și de a avea acces mai ușor la informație. Totuși, faptul că se află în fața unui ecran sau monitor, nu îi scutește pe tineri de pericolele existente pe Internet și de programele care le pot accesa foarte ușor datele și să le folosească mai departe pentru acțiuni rău intenționate. Și atunci se va ajunge cu siguranță la cea mai importantă întrebare: ești întotdeauna sigur că link-urile pe care le accesezi sunt sigure? Noi, echipa UNSR, ne propunem să îți oferim câteva sfaturi despre cum să diferențiezi mai ușor link-urile periculoase, de cele sigure, pentru a te bucura de o experiență frumoasă atunci când folosești rețelele de socializare sau alte site-uri web.
Un puzzle viral: cum se răspândesc link-urile periculoase pe Internet.
Ai fost etichetat vreodată de cineva necunoscut într-o postare cu un link ciudat? Majoritatea hackerilor folosesc această metodă pentru a promova virusul digital dezvoltat de ei, pentru a-l răspândi pe cât mai multe dispozitive și pentru a obține cât mai multe date. Acest lucru este posibil din cauza conceptului de „viral”. Infractorii digitali folosesc știri des promovate de agențiile de știri pentru a atrage tinerii să acceseze link-ul lor pentru a afla mai multe informații. Mai departe, este de ajuns ca victima să acceseze site-ul web pentru a activa un script care poate exploata un defect al unui program specific și să acceseze informațiile stocate în diferite spații pe computer sau pe telefon. Telefoanele mobile sunt dispozitivele cele mai afectate de aceste tipuri de virus, întrucât controlul utilizatorului asupra fișierelor de sistem este slab, acesta având acces doar la o parte dintre acestea. Acest „puzzle viral” s-a format începând cu politica agențiilor de știri de a crește numărul de interacțiuni cu pagina lor web cu ajutorul unor „link-uri în descriere”, iar structura complexă a acestor link-uri a oferit hackerilor o oportunitate de a creea link-uri asemănătoare care transformă un simplu click într-un real haos.
Psihologia articolelor false: cum recunoaștem un link periculos.
Unul dintre elementele pe care hackeri uită întotdeauna să le ia în calcul este veridicitatea textului introdus în postarea care cuprinde link-ul pe care ei vor să îl promoveze. Un prim indiciu este limbajul robotic, specific translatoarelor de text bazate pe o tehnologie mai veche. Totuși, acest lucru nu este universal valabil. O altă metodă este analizarea structurii adresei URL. Nu este întotdeauna nevoie de un virus pentru ca hackerul să obțină datele tale personale. Uneori, ei realizează clone ale unor site-uri web, solicitând ca tu să introduci numele de utilizator și parola pentru a accesa un conținut specific. Acest tip de amenințare se numește phishing și s-a dezvoltat semnificativ în ultima vreme. Cum identifici un URL fals? Hai să analizăm împreună un exemplu fictiv, dar potrivit pentru a deprinde cunoștințe despre link-urile false. Poți sesiza diferența dintre https://unsr.ro/ și „https://unsr.wow/”? Primul nume reprezintă domeniul oficial al Asociației Studenților din România în timp ce următorul link (fictiv sau inactiv la realizarea acestui articol) prin realizarea unei clone a site-ului original, poate să fie o posibilă poartă pentru phishing. Asigură-te întotdeauna că analizezi cu atenție domeniul link-ului pe care urmează să îl accesezi, verifică link-ul oficial al serviciului pe care vrei să îl folosești. Dacă nu ești sigur, poți folosi servicii gratuite online care verifică link-urile pentru tine. Tot ce trebuie să faci este să cauți pe Google sau alt motor de căutare: „URL safety check”.
Amenințările cibernetice de tip malware și cum ne protejăm de ele.
O altă posibilă cale prin hackeri pot ajunge la informațiile tale sunt programele malware. Acestea afectează structura sistemului de operare sau a altor programe și culeg informații importante care apoi sunt folosite de hackeri pentru a dobândi acces la serviciile pe care le folosești. Aceste programe pot să ajungă foarte ușor în calculatorul sau telefonul tău, descărcându-se în background atunci când accesezi un link periculos, pe care l-ai găsit poate întâmplător pe o rețea de socializare. Aceste link-uri circulă aproape în permanență pe aceste rețele și sunt distribuite prin intermediul conturilor preluate de infractorii cibernetici. În afară de programele malware mai există și alte tipuri de viruși digitali, din ce în ce mai avansați: unii dintre ei codifică fișierele utilizatorului și solicită apoi o plată pentru a le debloca și se numesc ransomware (în cazul în care ești atacat de un asemenea virus, nu plăti niciodată recompensa. Nu vei primi niciodată cheia pentru a decodifica respectivul fișier. Apelează în schimb la un program special dezvoltat de o companie antivirus pentru a reuși).
Ce pași trebuie să urmăm pentru a ne securiza conturile, în cazul în care au fost atacate?
Indiferent de platforma utilizată, este important să eliminăm mai întâi dispozitivul de pe care a fost accesat contul, retregându-i astfel dreptul de a se reconecta. Apoi, schimbăm parola contului, folosind întotdeauna parole puternice (poți verifica pe Internet, cât timp îi ia unui hacker prin metode tradiționale să afle parola ta, iar dacă timpul depășește 100 de secole, atunci parola ta este bună). Apoi, pentru o mai bună securizare a contului, poți folosi autentificarea prin doi factori, pentru a preveni asemenea incidente să se mai întâmple în viitor. În plus, instalarea unui program antivirus te poate scăpa de griji.
Noi trebuie să facem o schimbare pentru a avea un Internet mai sigur, înainte de a ne baza pe autorități sau pe specialiștii în cyber security să rezolve problemele existente. Schimbarea începe cu o conștientizare a importanței siguranței online.


