Magia Sărbătorilor Pascale între tradiție și credință
Ne aflăm într-una dintre cele mai încărcate și emoționante perioade a anului, Săptămâna Patimilor. Chiar dacă prin aer plutesc miresme de cozonac și pască proaspăt coapte ori de drob și așteptăm cu entuziasm să gustăm din toate bucatele de pe masa de Paște, este un moment prielnic în care ar trebui să reflectăm asupra sinelui nostru, asupra faptelor pe care le-am făcut, fie bune sau rele, pășind astfel pe drumul pocăinței la care face trimitere această Săptămână premergătoare Paștelui prin iertarea celor din jurul nostru, acceptarea greșelilor pe care le-am săvârșit și prin încercarea de a face bine, intrând într-o armonie și pace sufletească cu noi înșine, dar și cu Dumnezeu.
Cum Echipa UNSR este înconjurată de prieteni binefăcători care oricând sunt alături de noi și încearcă să ne ajute, de data acesta, ajutorul primit în realizarea acestui articol este unul de calibru duhovnicesc venit din partea unui preot mândru de comunitatea noastră studențească, de munca pe care o depunem și se declară un prim susținător al nostru. Ajutorul său a contribuit enorm în conturarea și buna înfăptuire a ideilor, informațiilor și sfaturilor, transformându-l într-un mesaj de cugetare prielnic perioadei în care ne aflăm.
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este cea mai importantă perioadă din an din punct de vedere spiritual. Oamenii obișnuiesc să meargă în fiecare seară la Biserică, la Slujba Deniilor, iar unii credincioși țin post negru în cele mai importante zile, cum ar fi în Vinerea Mare. Pe lângă acestea, pregătirile gospodărești sunt în toi: oamenii au grijă de gradină să fie curată, văruiesc pomii, fac curățenie prin case, iar în Joia Mare gospodinele vopsesc ouăle și pregătesc alte bucate, oferindu-le un prilej de a reflecta mai mult la ei înșiși, în a lăsa de-o parte egoismul și de a-și îndrepta atenția către celălalt atât cât este posibil.
În această perioadă se săvârșesc în fiecare seară slujbe de o încărcătura sufletească deosebită sporite de textele cântate, care ne provoacă să reflectăm asupra noastră și asupra lucrurilor mai puțin bune pe care le-am făcut și oferă prilejul ideal de a ne împăca cu Dumnezeu, sporind ajutorarea aproapelui și înfăptuirea binelui. Prohodul Domnului și punerea Acestuia în mormânt ne reamintește de jertfa Sa supremă și de faptul că prin pătimirea sa, omul a primit șansa de a fi repus în comuniune cu Dumnezeu.
Importanță pe care o constituie aceste sărbători este una de factură lăuntrică, pentru că te provoacă și te îndeamnă să restabilești legătura cu Dumnezeu, să empatizezi mai mult față de cei din jur, să chibzuiești asupra sinelui și involuntar te face părtaș pe drumului Pătimirilor lui Hristos.
Cum viața studențească este tumultoasă, plină de provocări, proiecte și teme, fiind mereu presați de timp, parcă totul tinzând să se desfășoare într-un mod alert, uitând câteodată chiar și de noi, simplul fapt că îl punem pe Dumnezeu în tot ce facem și că pentru puțin timp ne gândim la El, lucrurile încep să prindă contur, iar problemele parcă se rezolvă de la sine.
Atunci când găsim ocazia de a reflecta asupra sinelui nostru, trebuie să avem în vedere că niciodată nu ne vom putea ajuta pe noi înșine dacă nu suntem în armonie cu ceilalți și implicit și cu noi. Acestea două merg tot timpul împreună, creându-se un proces continuu de interdependență. Din păcate, societatea din ziua de astăzi pune in prim-plan ideea de a obține totul din punct de vedere material, ducând la un soi de egocentrism, pe când Biblia vine cu o altă soluție prin care poți obține totul: smerenia, răbdarea, sacrificiu, efortul și implicare în ajutorarea celorlalți. Mântuitorul spune că „Dacă va dori cineva să i se slujească, atunci el însăși trebuie sa slujească”, adică tot timpul să încercam întâi noi să înfăptuim binele, să îi ajutăm pe ceilalți, să încercăm să avem o conduită morală.
Când simțim că nimic nu merge, totul este pierdut, oamenii ne supără și ne dezamăgesc, iar sufletul nostru parcă se scaldă în nămol, căutăm cu ardoare soluții, soluții care să ne aducă sprijin, putere, liniște și pace, iar pe acestea le găsim la Dumnezeu! Această perioadă este una de pocăință, unde ar trebui sa medităm asupra faptelor noastre, având ca ajutor postul și rugăciunea, împreună ajutând la găsirea liniștii, păcii lăuntrice.
Duminica Paștelui reprezintă apogeul Săptămânii Patimilor. Paștele comemorează Învierea lui Iisus Hristos, astfel fiind cea mai importantă sărbătoarea creștină și celebrată cu multă bucurie de milioane de oameni din întreaga lume. În Vinerea Mare, Iisus Hristos a fost răstignit. Trupul său a fost dat jos de pe Cruce, iar apoi a fost îngropat într-o peșteră a cărei intrare a fost păzită și acoperită cu o piatră uriașă pentru ca trupul să nu fie furat. În următoarea duminică, câteva femei care au vizitat peștera, au descoperit că piatra lipsea, iar trupul dispăruse. Iisus ar fi fost văzut în acea zi și în zilele următoare de mai mulți oameni. Astfel, discipolii săi au mărturisit că Hristos Domnul a Înviat!
Învierea Domnului, pe care o retrăim în fiecare an ca eveniment unic, a fost asociată întotdeauna cu lumina. De aceea, Paștele este Sărbătoarea Luminii, iar în perioada ce urmează, până la Înălțare, se vorbește tot mai mult despre lumina necreată ce izvorăște din Mormântul lui Hristos. Suntem chemați să primim lumină și suntem îndemnați să prăznuim această Sărbătoare a Luminii, făcându-ne în același timp purtători de lumină. De aceea, în această noapte transformată în zi, veșmântul luminii pascale îmbracă întreg Universul, ca semn al biruinței vieții asupra morții, aşa cum se cântă la slujba din noaptea Învierii şi în toată perioada care urmează până la Înălţare: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt”.
În noaptea de Paşti, credincioşii ortodocşi, potrivit tradiţiei statornicite de veacuri, se adună în lăcaşurile de închinare, purtând în mâini felurite lumânări și aşteaptă tăcuţi ca ceasornicul care măsoară timpul curgător spre veşnicie să marcheze miezul nopţii. Momentul cel mai aşteptat este cel în care preotul slujitor, după ce aprinde lumânarea sa din candela nestinsă ce se află pe Sfânta Masă – simbol al mormântului lui Hristos –, iese în faţa Sfântului Altar şi străpunge întunericul din biserica înţesată de credincioşi zicând: „Veniţi de luaţi lumină!”.
Ca ultim sfat duhovnicesc pe care l-am primit, noi studenții, din partea preotului a fost: „ Puneți-l pe Dumnezeu început bun, încercați să fiți mai buni unii cu ceilalți și încercați să faceți fapte bune ori de câte ori puteți. Hristos a Înviat!”
Concluzionând, cununa Sărbătorilor Pascale este Învierea! Prin aceasta, noi toți trebuie să ne înnoim felul de a fi, să încercăm să fim mai buni, să săvârșim binele, să ajutăm aproapele, diminuând astfel egoismul nostru, căci mântuirea nu o dobândim singuri ci împreuna cu ceilalți.
Uniunea Națională a Studenților din România vă urează un Paște binecuvântat, luminat, plin de liniște, căldură, bucurii și armonie! Hristos a Înviat!
