Astăzi, 23 ianuarie, este Ziua Internațională a scrisului de mână. O zi ca oricare alta, dar totuși haideți să stăm o clipă să ne gândim la importanța scrisului de mână. Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat scrisul de mână. Bine, poate nu ne mai durea mâna în timp ce scriam cursurile, dar haideți să avem o viziune pozitivă.
De când eram mici ni s-a pus pixul sau creionul în mână și ni s-a cerut să facem bastonașe, apoi litere și ulterior propoziții, paragrafe, referate. Scrisul de mână reprezintă una dintre modalitățile prin care putem comunica cu cei din jurul nostru, prin care ne putem exprima sentimentele. Dacă ar pica internetul în acest moment, doar prin scrisori vom putea comunica cu cei dragi aflați în alt județ, altă țară. În afară de cuvinte și modul în care scrie o persoană poate să arate cum se simte, ce fel de persoană este. Sunt specialiști care analizează scrisul de mână al unei persoane și poate identifica personalitatea acesteia. Scrisul de mână este mult mai mult decât cuvinte aruncate pe hârtie, are diverse scopuri. Îl folosim pentru a ne nota într-o agendă lucrurile importante, îl folosim pentru a completa acte ș.a.m.d.
Scrisul de mână arată nivelul de inteligență al unei persoane, văzând câte greșeli gramaticale face. Pe calculator sau telefon avem autocorectorul, dar când vine vorba de a scrie pe hârtie cu pixul, slabe șanse ca persoana respectivă să caute cuvintele.
Scrisul de mână este personal. Una este când îi dai unei persoane o scrisoare de dragoste scrisă de tine, de mână și alta este când este scrisă la calculator sau trimisă sub forma unui mesaj. Valoarea acelei scrisori este mult mai mare dacă este personală, scrisă de mână, ar fi mult mai apreciată.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat scrisul de mână? Nu avem de unde să știm, putem doar să presupunem că nu ar fi la fel.
Autori
Writing and living.


